Atelier de lucru – Intervenții inovatoare pentru accelerarea eliminării cancerului de col uterin în România
Evaluarea fezabilității transmiterii de mesaje din RENV privind vaccinarea anti-HPV
București, 12 decembrie 2025
Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, alături de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”/ /Disciplina de Sănătate Publică și Management și Disciplina Epidemiologie II, și cu sprijinul MSD România, a organizat vineri, 12 decembrie 2025, un atelier de lucru dedicat identificării și analizării intervențiilor inovatoare pentru accelerarea eliminării cancerului de col uterin în România, inclusiv evaluării fezabilității utilizării Registrului Electronic Național de Vaccinări (RENV) pentru susținerea vaccinării anti-HPV.
La eveniment au participat peste 25 de profesioniști din domeniul sănătății, reprezentanți ai Institutului Național de Sănătate Publică, cadre universitare de la UMF „Carol Davila”, București și UMF Craiova, medici de familie din Grupul de Vaccinologie al Societății Naționale de Medicină a Familiei și un reprezentant al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Participanții au analizat și posibilitatea implementării unei intervenții pilot de tip „chemare/rechemare”, adresate părinților și aparținătorilor copiilor 11-18 ani, prin intermediul Registrului Electronic Național de Vaccinări (RENV). Discuțiile s-au concentrat pe aspectele esențiale legate de modelarea unei posibile intervenții pilot care, dacă se dovedește cost-eficace, poate fundamenta politici publice de accelerare a eliminării cancerului de col uterin în România, conform dovezilor și recomandărilor internaționale care ne spun că vaccinarea împotriva HPV atinge maximum de eficacitate atunci când este administrată la vârste tinere, înainte de începerea vieții sexuale.
Atelierul a reprezentat un pas important în conturarea unor direcții de acțiune pentru susținerea eforturilor naționale de prevenire a cancerului de col uterin și de aliniere la obiectivele stabilite la nivel European și internațional, contribuind la consolidarea cadrului de cooperare între părțile -cheie implicate.
Le mulțumim tuturor participanților pentru contribuțiile valoroase și implicarea activă, precum și MSD România pentru sprijinul acordat în dezvoltarea unor inițiative esențiale pentru sănătatea publică din România.
Fisiere disponibile: