Proiectul „Personal medical pentru toţi, toţi pentru personalul medical” are ca obiectiv general consolidarea colaborării şi schimbului de bune practici, precum şi dezvoltarea unor instrumente adecvate pentru susţinerea politicilor statelor membre privind forţa de muncă în domeniul sănătăţii, contribuind, astfel, la asigurarea accesului egal la îngrijire medicală.

Obiectivul specific al proiectului: creşterea gradului de înţelegere a decidenţilor europeni şi de implicare reală a acestora în revizuirea politicilor şi practicilor dovedite contraproductive în domeniul resurselor umane din sănătate, pentru a răspunde lipsei acute de personal medical şi a atinge Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului.

Toată lumea ar trebui să aibă acces la servicii de sănătate. Dacă, însă, deficitul global de resurse umane din sănătate rămâne neschimbat, la nivel mondial, un miliard de oameni nu vor vedea un cadru medical pe tot parcursul vieţii lor.

În prezent, România are cel mai redus număr de cadre medicale raportat la populaţie între ţările Uniunii Europene, iar fenomenul de migraţie a resurselor umane din sănătate continuă într-un ritm îngrijorător.

Acţiuni comune pentru constituirea unei forţe de muncă sustenabile în domeniul sănătăţii şi întărirea sistemelor de sănătate sunt necesare la nivel global.

Proiectul „Personal medical pentru toţi, toţi pentru personalul medical” a fost lansat cu ocazia evenimentului „Săptămâna mondială a lucrătorilor în domeniul sănătăţii” (8-12 aprilie 2013) şi este susţinut activ de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) – Biroul Regional pentru Europa, care joacă un rol important în eforturile depuse pentru constituirea unei forţe de muncă sustenabile în domeniul sănătăţii şi de către Alianţa Forţei de Muncă Globale în Sănătate.

Partenerii de implementare a proiectului „Personal medical pentru toţi, toţi pentru personalul medical” sunt: African Medical and Research Foundation (Italia), Fundaţia Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate (România), Humanitarian Aid Foundation Redemptoris Missio (Polonia), Health Poverty Action (Marea Britanie), Medicus Mundi International Network, Memisa Belgium (Belgia), Federation of Associations of Medicus Mundi (Spania), Terre des Hommes (Germania), şi Wemos (Olanda), în calitate de coordonator.

Rezultate în 2013:

 

Proiectul se derulează în perioada Ianuarie 2013 – Decembrie 2015.

Finanțatorul este Uniunea Europeană/EuropeAid.