Prima prioritate: niciun copil invizibil! - Dezvoltarea serviciilor sociale de bază la nivel comunitar este un proiect derulat de UNICEF România din anul 2011 în 8 judeţe din zona de Nord-Est a României. Proiectul a pornit de la premisa că politicile de protecţie socială au un impact scăzut asupra celor mai vulnerabile categorii de copii şi familiile lor, mai ales din cauză că sunt axate preponderent pe dimensiunea financiară a asistenţei sociale, respectiv prestaţiile sociale.

În anul 2012, proiectului UNICEF „Prima prioritate: niciun copil invizibil!” i s-a adaugat componenta de asistenţă medicală comunitară (AMC) – respectiv proiectul “Întărirea asistenţei medicale comunitare pentru Copiii Invizibili” implementat de Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate (CPSS), care a fost mandatat de UNICEF România în acest sens.

Proiectul se desfăşoară în 8 judeţe pilot din regiunea de Nord-Est a ţării, respectiv: Bacău, Botoşani, Buzău, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea.

Intervenţiile directe s-au realizat în 64 de comunităţi, în faza I de implementare şi continuă în 32 de comunităţi (câte 4 comunităţi pe judeţ) în fazele II şi III, cu menținerea furnizării de asistenţă tehnică în toate cele 64 de comunităţi.

Proiectul are şi o componentă la nivel naţional (propuneri legislative şi diseminare de rezultate). Ca urmare, o serie de activităţi se desfăşoara şi în Bucureşti.

Obiectivul general al proiectului este creşterea calităţii asistenţei medicale comunitare (AMC) şi îmbunătăţirea integrării serviciilor medicale comunitare cu cele sociale şi de educaţie, pentru creşterea accesului populaţiei, în special al copiilor, la servicii de bază medicale şi sociale echitabile şi de calitate. 

 

Imagini din acțiunile proiectului

 

Obiectivele specifice vizează:

 

Imagini din acțiunile proiectului

Rezultatele perioadei 2012 - 2013 au cuprins:

Proiectul se derulează în perioada 15 mai 2012 – 11 ianuarie 2013 (faza I), 20 Mai 2013 - 31 ianuarie 2014 (faza II), iar în data de 27 februarie 2014 a fost aprobată continuarea fazei III (pentru o perioadă de 12 luni). Finanțatorul este UNICEF România.

 

Materiale

Alimentația sănătoasă la gravide, la mama care alăptează și la copil - Descarca brosura

Calendarul vaccinărilor - Descarca brosura

Consultația medicală prenatală și postnatală - Descarca brosura

Îndrumar pentru părinți – ghid de prim ajutor - Descarca brosura

Prevenirea anemiei feriprive la copii și la gravide - Descarca brosura

Principalele repere în dezvoltarea copilului (de la naștere până la 5 ani) - Descarca brosura