...

Sprijinim sănătatea populației și a comunităților

Parcursul activității noastre a inclus jaloane precum:

  • acțiuni de consolidare a rolului asistenților comunitari în echipele de intervenție multidisciplinară la nivel comunitar și de sprijinire a modelului UNICEF de incluziune socială prin furnizarea de servicii sociale integrate la nivel comunitar; ele au urmărit îmbunătățirea calității asistenței medicale comunitare şi îmbunătățirea integrării serviciilor medicale comunitare cu cele sociale şi de educație, pentru creșterea accesului populației, în special al copiilor, la servicii de bază medicale şi sociale echitabile şi de calitate.
  • intervenții pentru dezvoltarea domeniului îngrijirilor paliative în România.
  • acțiuni care au urmărit scăderea nivelului incidenței HIV/SIDA / infecții cu transmitere sexuală (ITS) în populația generală și în special în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani, prin intervenții de promovare a comportamentelor sigure precum folosirea prezervativelor.
  • măsuri de reducere a riscului de transmitere a HIV/SIDA la nivelul populației României, prin pregătirea adecvată a personalului medical implicat în asistența medicală și educarea pacienților cu ITS şi a partenerilor acestora, în conformitate cu ghidul de diagnostic şi tratament, facilitând astfel diagnosticarea şi tratamentul precoce a cazurilor de ITS.
  • reducerea transmiterii tuberculozei în rândul populațiilor sărace și vulnerabile, a familiilor acestora și a comunităților, prin intervenții de conștientizare și educare în sprijinul adoptării unui comportament adecvat față de prevenirea și tratamentul tuberculozei.
  • asigurarea de tratament sub directă observare prin intermediul unor persoane suport (lucrătorii comunitari), furnizarea de sprijin social și creșterea aderenței pacienților la tratament prin intermediul stimulentelor, identificarea persoanelor la risc (suspecții de TB) și trimiterea lor pentru testare către dispensarul TB.
  • evaluarea furnizării de servicii de sănătate a reproducerii de către medicii de familie și medicii specialiști și evaluarea utilizării serviciilor de sănătatea reproducerii de către diferite grupuri populaționale (populația generală, populația din zona rurală, populația romă, etc.) pentru eficientizarea acestora.

CPSS Cookies

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru.

Acceptă & Continuă

Vrei să înveți mai multe? GDPR &Confidențialitate – si – Politica Cookies